Începem cea de-a unsprezecea ediție a proiectului Life Changer susținut de Metropolitan Life prin MetLife Foundation, dedicată sprijinirii incluziunii financiare a tinerilor prin educație
Suntem bucuroși să anunțăm cea de-a unsprezecea ediție a proiectului Life Changer, parte a unei inițiative internaționale susținute de Metropolitan Life, prin MetLife Foundation, dedicată sprijinirii incluziunii financiare a tinerilor, prin educație.
Până în prezent, peste 76.700 de elevi, alături de profesorii lor, au beneficiat de activități de învățare practică (applied learning) pentru dezvoltarea competențelor economico-financiare și de planificare a viitorului profesional.
Începând cu luna aceasta, voluntarii Metropolitan Life se vor alătura inițiativei și vor participa la întâlniri la clasă și online, oferind elevilor un cadru interactiv, în care sunt încurajate gândirea critică, luarea unor decizii informate și gestionarea responsabilă a resurselor și a riscurilor.
Detalii despre proiect la: Schimbăm vieți - Junior Achievement Romania.
„Informează-te înainte de a acționa, pentru un viitor financiar chibzuit.” – este tema Săptămânii Internaționale a Banilor (Global Money Week), desfășurată în perioada 17 - 21 martie.