34 de echipe de tineri antreprenori selectate pentru etapa națională a competiției JA de antreprenoriat Gen-E 2024

34 de echipe de tineri antreprenori selectate pentru etapa națională a competiției JA de antreprenoriat Gen-E 2024

Activitățile din cadrul Incubatorului Bizzfactory™ s-au încheiat pentru acest an școlar. Participanții și-au îmbunătățit competențele antreprenoriale, digitale și de comunicare, esențiale pentru carierele viitoare, aplicând cunoștințele dobândite în programul internațional de educație antreprenorială Junior Achievement pentru dezvoltarea ideilor în afaceri pilot sau start-up-uri.

Peste 1300 elevi și studenți au transformat ideile în planuri de afaceri concise și structurate, bazate pe o cercetare de piață. Activitățile au oferit oportunități valoroase de învățare si pregătire, mentorat cu voluntari din mediul de afaceri, iar feedback-ul primit subliniază importanța componentei interactive și practice în procesul educativ.

În ultimele săptămâni din lunile aprilie și mai, planurile de afaceri realizate de echipele de tineri în cadrul Incubatorului Bizzfactory™ au fost evaluate. 80 de idei din cele înscrise inițial, care s-au remarcat prin inovație, realism, fezabilitate și efort, au fost selectate pentru Demo Day, eveniment care s-a derulat în format virtual în perioada 8-10 mai.

În urma acestui eveniment, după prezentări și evaluare au fost alese 34 de echipe care vor participa pe 15 și 16 mai la finala națională a competiției JA de antreprenoriat Gen-E.

Echipele finaliste din etapa națională Gen-E 2024 pot fi văzute aici.

Proiect organizat de Junior Achievement România, în parteneriat cu Ministerul Educației, și susținut de: