Incluziunea financiară începe la școală: 3.500 de elevi de gimnaziu și liceu învață să-și administreze corect resursele prin programul european „Schimbăm vieți”, dezvoltat de Junior Achievement România și Metropolitan Life

Incluziunea financiară începe la școală: 3.500 de elevi de gimnaziu și liceu învață să-și administreze corect resursele prin programul european „Schimbăm vieți”, dezvoltat de Junior Achievement România și Metropolitan Life

  • Programul european „Schimbăm vieți” (Life Changer), dedicat incluziunii financiare, a ajuns la a patra ediție prin parteneriatul Metropolitan Life – Junior Achievement (JA) România.
  • 3.500 de elevi de gimnaziu și liceu vor beneficia gratuit de activități de tip learning by doing pentru gestionarea eficientă a resurselor.
  • Peste 50 de consultanți Metropolitan Life vor participa ca voluntari la clasă, împărtășind elevilor din experiența lor profesională.


A patra ediție a programului „Schimbăm vieți” (Life Changer)

București 3 mai 2018 - Junior Achievement (JA) România și Metropolitan Life reiau activitățile educaționale la clasă în al patrulea an de program „Schimbăm vieți” (Life Changer) dedicat incluziunii financiare a tinerilor.

În ediția curentă, programul a luat startul cu câteva zile în urmă și include experiențe practice pentru elevii de gimnaziu și liceu. Concret, elevii vor avea acces la informații despre importanța administrării corecte a resurselor și despre cum pot să evalueze profesia și standardul de viață pe care și-l doresc.

Ne bazăm deja pe un parteneriat de tradiție între Metropolitan Life și Asociația Junior Achievement, întrucât desfășurăm programul „Schimbăm vieți” pentru al patrulea an consecutiv în România. În această ediție, ne adresăm către 3.500 de elevi de gimnaziu și liceu, mai precis tineri din generația Z cu o abordare adecvată lor, prin activitățile și kit-ul educațional oferite gratuit în program. Continuăm să împărtășim din cunoștințele noastre financiare pentru ca tinerii să dobândească noțiuni și abilități financiare de bază și să își asigure un viitor independent”, declară Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.

În activitățile de tipul learning by doing elevii participanți vor fi încurajați să reflecteze și să găsească răspunsuri pentru: Ce mi-ar plăcea să fac în viitor? Care este legătura dintre nivelul studiilor și oportunitățile profesionale? Cum pot gestiona eficient un buget și situațiile de risc financiar?


Consultanții Metropolitan Life voluntariază în educație

Doar în primele două luni de proiect, peste 50 de consultanți Metropolitan Life sunt așteptați să participe la activități de voluntariat la clasă. Folosindu-și experiența profesională, ei vor explica elevilor modalități de gestionare a riscurilor financiare și de prioritizare a cheltuielilor în contextul unor venituri limitate și vor oferi exemple de oportunități profesionale în domeniul financiar.

Programul „Schimbăm vieți” (Life Changer) a fost lansat la nivel european în 2014 de Junior Achievement cu suportul Fundației MetLife și al reprezentanților locali din 13 țări1 și se aliniază strategiei europene de reducere a discrepanțelor din spațiul comunitar privind gradul de educație financiară al populației.

La nivel național, în primii trei ani, programul a ajuns gratuit la 10.000 de elevi din peste 150 de școli, 80% dintre aceștia declarând la încheierea activităților că au devenit și mai preocupați de viitorul lor profesional și financiar.