Banii pe net™

Lansat în 2014, Banii pe net™ este este un modul blended learning (program la clasă și training online) de educație financiară și comerț electronic, dedicat tinerilor care doresc să își îmbunătățească cunoștințele despre economia digitală și produsele sau serviciile financiare disponibile în mediul online. Proiectul este finanţat de Visa Europe, împreună cu băncile membre din România, și se desfășoară în cadrul programului JA de Educație financiară, cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale.

OBIECTIVUL PROGRAMULUI

Obiectivul programului este de a ajuta tinerii să ia decizii înțelepte pentru viitorul lor financiar și în mediul online. Prin informare, instruire și consultanță, ei își dezvoltă abilitățile financiare și devin mai conștienți de riscurile și de oportunitățile existente, pentru a face alegeri informate.


OFERTA EDUCAȚIONALĂ

  • Modulul Banii pe net™ este predat la liceu și include noțiuni teoretice esențiale și studii de caz despre circuitul banilor pe net, mijloace moderne de plată, compararea ofertelor online, tipurile de carduri bancare, securitatea și drepturile utilizatorilor în mediul online, internet banking, plata taxelor și a impozitelor online. Programul oferă o platformă interactivă de e-learning, prin intermediul căreia orice persoana interesată de educație financiară și e-commerce poate accesa în mod gratuit conținuturile. Platforma include și o aplicație Facebook.

  • Trainingurile Banii pe net™ și BaniIQ™ sunt parcurse de zeci de mii de elevi și susținători ai liceelor înscrise la Competiția Bani pentru școala ta!™, în care instituțiile școlare câștigătoare primesc finanțări pentru modernizarea și dotarea laboratoarelor și a claselor cu echipamente și resurse educaționale.

Proiectul este finanțat de Visa Europe, împreună cu băncile membre din România, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, Google, PayU, AURSF și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Programul Banii pe net m-a ajutat să aleg site-urile cele mai sigure pentru plățile online și care este cea mai eficientă modalitate de plată pe acestea.”, a declarat Geanina S., elevă la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, din București.

Website: http://ef2.jaromania.org

Program susținut de


Distribuiti:

articole din aceeasi categorie