Economia și succesul

Tip: Gimnazial-Liceal

Recomandat pentru clasele VIII-IX


Tinerii descoperă, learning by doing, avantajele educației pe termen lung, identificându-și abilitățile, interesele și valorile personale, luând decizii și gândindu-se la alegeri pentru viitorul lor, în ceea ce privește educația și lumea muncii.

Pentru elevi, adolescența este perioada în care se prefigurează specializarea pe care o vor alege în liceu și chiar domeniul spre care se vor îndrepta mai departe, la facultate.

Elevii vor învăța cum să gestioneze mai ușor finanțele personale și care sunt opțiunile și oportunitățile de carieră pe care le au, precum și avantajele educației pe termen lung, identificându-și abilitățile, interesele și valorile personale prin testări și jocuri interactive.


OBIECTIVUL PROGRAMULUI

Parte a categoriei de programe JA de Educație economică derulate la nivel național, modulul Economia și succesul are ca obiectiv facilitarea înțelegerii de către elevi a opțiunilor de educație și carieră pe baza abilităților, intereselor și valorilor personale, precum și a legăturii dintre educație și succes.


CONȚINUTUL EDUCAȚIONAL

Modulul Economia și succesul se desfășoară sub forma unui curs la clasă, având la bază kit-ul de materiale educaționale format din:

  • ghidul profesorului,
  • manualul elevului,
  • materiale auxiliare.

În cadrul modulului, elevii parcurg 11 teme, sub coordonarea profesorilor și a consultanților voluntari.


ABILITĂȚILE DEZVOLTATE

Autoevaluare • Explorarea opțiunilor • Gândire critică • Lucru în echipă • Cercetare • Interpretarea datelor • Luarea deciziilor și exprimarea opiniilor • Înțelegerea consecințelor alegerilor • Rezolvarea problemelor • Conectarea cunoștințelor din școală la realitatea economică


LISTA ACTIVITĂȚILOR

  1. Oglindă, oglinjoară
    Elevii fac alegeri pentru a înțelege conceptul de autocunoaștere – abilități, interese, valori și structura pieței muncii în funcție de educație și profesie.
  2. Cunoașterea de sine
    Elevii își vor descoperi abilitățile și aptitudinile prin realizarea unui test de auto-evaluare. Vor pune rezultatele testului în relație cu profesiile alese și vor identifica modalități prin care pot dobândi cunoștințele și abilitățile necesare profesiilor respective.
  3. Stabilirea obiectivelor personale
    Elevii elaborează definiții ale succesului, apoi, pe echipe, identifică obiective de atins în drumul lor spre succes.
  4. Cum să-ți alegi singur drumul în viață
    Elevii vor putea identifica propriile interese în funcție de modelele pozitive întâlnite în viața cotidiană sau în societate, vor înțelege modul în care educația influențează opțiunile lor pentru viitor în viață și profesie și nivelul câștigurilor.
  5. Tu decizi
    Elevii învață care sunt pașii pentru luarea unei decizii corecte în diferite situații. Ei vor juca Alege succesul!, joc în care luarea unei decizii bune este aplicată în educație și opțiunile profesionale.
  6. Alege succesul!
    Elevii pun în aplicare cunoștințele asimilate despre procesul decizional, autocunoaștere și lumea muncii și înțeleg mai bine importanța continuării studiilor, relația dintre educație, profesie și șansele de succes.
  7. Să învățăm din experiență
    Elevii sunt familiarizați cu rolul important al educației. Lucrând pe echipe la citirea unor tabele, realizarea de grafice și comunicarea datelor, ei vor descoperi costurile financiare și pe cele de oportunitate presupuse de educație.
  8. Costul vieții
    Elevii vor lucra în echipe pentru a realiza un buget personal lunar, cu referire la profesiile alese în activitățile anterioare, pentru a determina veniturile și vor folosi ziare locale pentru a determina costurile gospodărești și de transport.
  9. Păstrează echilibrul balanței
    Elevii vor putea să înțeleagă că un buget echilibrat este important pentru toți, indiferent de nivelul salarial. Ei primesc cartonașe cu profesii, observă cum salariul variază în funcție de locul de muncă și trebuie să se gândească la modalități prin care pot echilibra bugetul.
  10. Cumpărătorul priceput
    Elevii află, în cadrul unui joc, cum plătesc consumatorii pentru bunuri şi servicii. Ei discută despre avantajele şi dezavantajele utilizării banilor lichizi sau a cardurilor de credit.
  11. Asumarea riscului
    Elevii află că viaţa implică riscuri şi că asigurările ajută la reducerea consecinţelor financiare ale riscurilor. Ei realizează un joc de rol pentru a demonstra cum asigurările pot reduce costurile pentru sănătate, locuinţă şi accidente auto.

„De câțiva ani parcurg cu elevii activitățile din programul Economia și succesul. De fiecare dată, cu fiecare clasă la care am lucrat, am avut experiențe plăcute, deoarece elevii sunt încântați de maniera de abordare a temelor, de noutate. Toate acestea îi fac să realizeze că viitorul lor poate să arate așa cum își doresc ei, dacă parcursul educațional este unul planificat, organizat, asumat. Întrucât activitățile propuse pornesc de la o bună autocunoaștere și merg spre utilizarea resurselor proprii în vederea construirii unui parcurs educațional/profesional de calitate, elevii se consideră cu atât mai valorizați, cu cât ei înșiși sunt materialul de lucru. Este vorba despre ei, viitori liceeni, studenți, medici, avocați, profesori sau buni mecanici auto, constructori – se privesc în oglindă, se cunosc pe sine.“Delia Țiudic, profesor la Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir, Baia Mare

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie