JA România a premiat, în cadrul festivității anuale, școlile, profesorii, elevii și studenții cu rezultate deosebite în cadrul programelor, proiectelor și competițiilor educaționale

JA România a premiat, în cadrul festivității anuale, școlile, profesorii, elevii și studenții cu rezultate deosebite în cadrul programelor, proiectelor și competițiilor educaționale

Festivitatea JA Invest in Education 2024 a adus împreună mediul academic şi pe cel de afaceri, recunoscând implicarea, pe tot parcursul anului şcolar, în programele, proiectele și competițiile Junior Achievement (JA) România, a elevilor, studenților, cadrelor didactice, alumnilor și reprezentanților din companiile și instituțiile care au susținut financiar, cu mentorat şi consultanță activitățile educaționale.

Această investiție în educație aduce anual școala mai aproape de viața reală și de mediul de afaceri, contribuind la pregătirea tinerilor pentru a reuși în carieră și la dezvoltarea cunoștințelor și competențelor esențiale pentru viață, pentru lumea muncii și a antreprenoriatului.

În cadrul evenimentului au fost premiate cele mai active instituții de învățământ din programele JA România, pe diferite categorii: dezvoltarea abilităților pentru viață, educație antreprenorială, educație economică și financiară, educație pentru orientare profesională. În plus, au fost acordate premii și tinerilor ambițioși și cu spirit antreprenorial, implicați în cadrul proiectelor și competițiilor Junior Achievement România derulate cu sprijinul comunității de afaceri.

Gen-E este cea mai mare competiție organizată la nivel european de Junior Achievement pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale, digitale și de comunicare necesare pentru profesiile viitoare și pentru motivarea tinerilor să pună în practică informațiile dobândite în cadrul programului JA de educație antreprenorială, pentru a trece de la idee la afacere pilot sau start-up.

Organizați pe echipe și sub coordonarea profesorilor, 1.300 de elevi și studenți români, din 100 de instituții de învățământ din toată țara, au înscris pe platforma internațională DreamShaper idei de afaceri din 10 domenii (Agribusiness; Artă, cultură, media; Industrii creative, design și meșteșuguri; Inginerie, științe aplicate, IT&C; Comerț, import‐export, e-commerce; Producția/Transformarea materiilor prime; Sport și outdoor; Afaceri sociale; Educație și dezvoltarea carierei; Turism).

Echipele participante la Incubatorul JA BizzFactory au beneficiat de mentorat și consultanță din partea consultanților voluntarilor din mediul de afaceri și au participat la webinare de pregătire, pe diferite teme conexe cu antreprenoriatul, dar și la sesiuni de Q&A și feedback, pentru a-și îmbunătăți planurile de afaceri și a-și dezvolta proiectele antreprenoriale.

Câștigătorii finalei naționale a competiției JA de antreprenoriat Gen-E, la secțiunea Elevi și Studenți, vor reprezenta România la evenimentul european Gen-E 2024, care se va desfășura în luna iulie, în Catania, Italia, și vor concura cu echipe de tineri antreprenori din întreaga Europă.

„Suntem nespus de bucuroși că am avut oportunitatea de a participa la Incubatorul BizzFactory și la Gen-E. Am învățat care sunt problemele cu care se confruntă un antreprenor, ne-am folosit la maximum imaginația, creativitatea și gândirea critică, am lucrat în echipă și ne-am dezvoltat capacitatea de a comunica și de a ne argumenta deciziile luate, ne-am îmbogățit vocabularul și abilitățile de a ne prezenta proiectul și în limba engleză și am pregătit materialele pentru o expoziție virtuală. Cu fiecare etapă la care am participat, am simțit că suntem cu un pas mai aproape de a deveni adevărați antreprenori.” – echipa de elevi Motion Charge

„Participarea la competiția Gen-E a fost o experiență extraordinară pentru echipa noastră. Am avut ocazia să ne testăm abilitățile și cunoștințele într-un mediu competitiv și inovator, lucrând împreună pentru a dezvolta soluții creative la probleme reale. Colaborarea cu mentorii a fost de neprețuit; îndrumările și feedback-ul lor ne-au ajutat să ne rafinăm ideile și să le transformăm în proiecte solide. De asemenea, platforma DreamShaper a fost esențială în procesul nostru de dezvoltare, oferindu-ne resurse și suport pentru a ne implementa ideile cu succes. Credeam că o să fie destul de complicat pentru noi, având în vedere că venim dintr-un mediu tehnic, dar am primit suportul și informațiile necesare astfel încât să putem duce acest proiect până la final.” – echipa de studenți RoBlue Engineers


Premii etapa națională a competiției JA de antreprenoriat Gen-E 2024

  • Locul I (Marele Premiu):
    • Echipa Motion Charge, Colegiul Național I. L. Caragiale din București, prof. coord. Mariana Cristina Constantinescu, dorește implementarea unor plăci cu un sistem mecanic care produce energie electrică atunci când plăcile sunt apăsate de trecătorii aflați în mers.
    • Echipa RoBlue Engineers, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, prof. coord. Ciprian Rizescu (premiu susținut de Romanian-American Foundation), a realizat prototipul unui robot pentru curățarea plajelor, care ar putea fi monitorizat printr-o aplicație mobilă.
  • Locul II:
    • Echipa Life Provider – Liceul Teoretic Alexandru Ioan Cuza, București, prof. coord. Grațiela Goruneanu
    • Echipa Ambi Art – Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi, Iași, prof. coord. Mihaela Brîndușa Tudose
  • Locul III
    • Echipa Re-Fashion – Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu Timișoara, prof. coord. Daniela Raluca Staicu
    • Echipa The Robotic Peacock – Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca, prof. coord. Oana Adriana Gică
  • Signature Awards:
    • Agribusiness Investment Award – susținut de Romanian-American Foundation: echipa VETDOCTOR EXPRESS – Colegiul Tehnic Agricol Alexandru Borza, Geoagiu, prof. coord. Ramona Iancu
    • Best Tech Idea Award – susținut de HP Inc. România: echipa The Robotic Peacock – Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca, prof. coord. Oana Adriana Gică
    • Social Entrepreneurship Award – susținut de NN România: echipa Re-Fashion – Colegiul Tehnic Emanuil Ungureanu, Timișoara, prof. coord. Daniela Raluca Staicu
    • RE-POWER your future Award – susținut de Fundația UniCredit în România: echipa Edu Elevate Hub – Colegiul Național Dimitrie Cantemir, Onești, prof. coord. Radu Isaic
    • Community Impact Award – susținut de Bimbo România: echipa BioBucuria – Colegiul Tehnic Căi Ferate Unirea, Pașcani, prof. coord. Petronela Grigoroaea
    • Sustainability Award – susținut de OMV Petrom: echipele Virtustil – Liceul Teoretic Mircea Eliade, Întorsura Buzăului, prof. coord. Madalina-Maria Ariton și Milenyum Soft – Colegiul Național Elena Cuza, București, prof. coord. Ionelia Madalina Nenea
    • Best Business Plan Award – susținut de Citi România: echipele Smart Forest – Colegiul Național I. L. Caragiale, București, prof. coord. Mariana Cristina Constantinescu și Ambi Art – Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi, Iași, prof. coord. Mihaela Brîndușa Tudose
    • Best Financial Plan Award – secțiunea Elevi – susținut de EY România: echipa Safety Berry – Liceul Teoretic Nicolae Iorga, București, prof. coord. Raluca Marei
    • Best Financial Plan Award – secțiunea Studenți – susținut de KPMG România: echipa QR Marketing Agency – Universitatea din București, prof. coord. Ana-Maria Grigore
    • Access Award – susținut de FedEx: echipele Motion Charge – Colegiul Național I. L. Caragiale, București, prof. coord. Mariana Cristina Constantinescu și RevolveCycle – Academia de Studii Economice, București, prof. coord. Teodora Dominteanu
    • Innovation Award – susținut de Accenture România: echipele V-Clinic – Colegiul Național I. L. Caragiale, București, prof. coord. Mariana Cristina Constantinescu și Effective Project – UPB Centrul Universitar Pitești, prof. coord. Ancuța Mihaela Bălteanu

Pe lângă acestea, și alte trei echipe care au obținut premii speciale după participarea la Virtual Expo – Gen-E, organizat la nivel european, vor merge în Italia:

  • Echipa Safety Berry de la Liceul Teoretic Nicolae Iorga din București, care a obținut Brilliant STEM Innovation Award by Johnson & Johnson
  • Echipa Milenyum Soft de la Colegiul Național Elena Cuza din București, care a fost aleasă câștigătoare a PMIEF Best Application of Project Management Award
  • Echipa Șercan – The Kite of Kites de la Liceul Teoretic Jean Monnet București, care a obținut premiul european The Energy Transition Award, acordat de Fundația Schneider Electric

În cadrul festivității JA au fost premiate și instituții de învățământ participante în proiecte și competiții naționale și europene Junior Achievement, dar și profesori și echipe de elevi.

  • Competiția „Eco-nomie pentru comunitatea ta”– susținută de Raiffeisen Bank

    Această competiție a încurajat liceele să dezvolte proiecte pentru gestionarea responsabilă a resurselor în cadrul școlii sau la nivelul comunității. Au fost premiate cele mai bune proiecte propuse de licee pentru Educație pentru sustenabilitate și mediu:

    • Locul I: Liceul Teoretic Grigore Moisil, Timișoara
    • Locul II: Liceul Tehnologic Vasile Sav, Roman și Colegiul Național Nicolae Grigorescu, Câmpina
    • Locul III: Colegiul Național Traian, Drobeta-Turnu Severin și Colegiul Național Ferdinand I, Bacău
    • Mențiuni:
      • Colegiul Andronic Motrescu, Rădăuți
      • Colegiul Național Nicu Gane, Fălticeni
      • Colegiul Național Spiru Haret, București
      • Liceul Tehnologic Nicolae Iorga, Negrești (Jud. Vaslui)
      • Liceul Teoretic Miron Costin, Pașcani

     

  • Școala din viitor ajunge în școlile JA – proiect susținut de Fundația Vodafone România, aflat la a doua ediție, care sprijină elevii pentru dezvoltarea abilităților personale și digitale. Au fost premiate cele mai active școli:
    • Școala Gimnazială Nr. 9 Nicolae Orghidan, Brașov
    • Școala Gimnazială Mircea Sântimbreanu, București
    • Școala Gimnazială Sfântul Andrei, București
    • Școala Gimnazială Săcălaz, Beregsău Mare (Jud. Timiș)
    • Școala Gimnazială Ion Petrovici, Tecuci
    • Școala Gimnazială Virgil Iovănaș, Șofronea (Jud. Arad)

     

  • Școala Antreprenorială a Anului 2024

    Instituția de învățământ nominalizată în cadrul competiției „Școala antreprenorială a anului”, ce își propune recunoașterea, la nivel național și european, a celei mai bune școli în domeniul educației antreprenoriale, a fost Colegiul Național I. L. Caragiale din București.

  • Programul Universitatea Antreprenorială – susținut de Romanian-American Foundation

    • Universitatea Ovidius Constanța
    • Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași
    • Universitatea Politehnica București
    • Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, București
    • Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Cluj-Napoca
    • Universitatea Tehnică Cluj-Napoca
    • Universitatea Vasile Alecsandri, Bacău
  •  

  • Proiectul Skills for the Future – Agile Mindset – susținut de Deutsche Bank

    Acest proiect a reunit, la prima ediție, 180 de elevi și 21 de mentori DB Global Technology, care au petrecut 100 de ore în sesiuni de tip workshop și mentorat pentru dezvoltarea abilităților de aplicare a metodologiei Agile.

    În urma unei competiții a fost aleasă câștigătoare Echipa Paddington – Colegiul Național Mihai Viteazul, București, Proiectul „AI in High Schools”, profesori coordonatori Gabriela Corobană & Gilda Gebăilă.

Toate aceste activități educaționale din cadrul programelor, proiectelor și competițiilor JA s-au derulat cu susținerea mediului de afaceri, a companiilor și consultanților voluntari și vor fi continuate și în anul școlar următor.

Junior Achievement oferă tinerilor din România oportunități applied learning prin care aceștia își pot dezvolta competențele, mentalitatea și încrederea de care au nevoie pentru a aduce inovație și competitivitate în mediul antreprenorial, pentru a se adapta mai ușor la joburile viitorului și a fi independenți financiar.