Peste 40.000 de elevi participă în programul JA in a Day, în Săptămâna Școala Altfel 2016

București, 18 aprilie 2016 – Junior Achievement (JA) România aduce activități de educație antreprenorială, financiară și educație pentru orientare profesională în școlile din România prin programul „JA in a Day”. Astfel, peste 40.000 de elevi și 1.400 de cadre didactice vor avea acces gratuit la activități interactive de tipul learning by doing în Săptămâna Școala Altfel, în perioada 18-22 aprilie 2016.

Activitățile de educație antreprenorială îi ajută pe elevi să se familarizeze cu lumea afacerilor, să joace rolul unor mici antreprenori, să identifice nevoi și să propună soluții care pot genera o schimbare pozitivă în comunitate. Intrumentele blended learning, utilizate în program, formează încă de la o vârstă tânără deprinderi și abilități cognitiv-afective specifice spiritului antreprenorial precum creativitatea, luarea deciziilor, planificarea pe termen lung, cercetarea resurselor disponibile și a pieței, analizarea fezabilității afacerii și asumarea riscurilor.

Activitățile de educație financiară îi ajută pe elevi să înțeleagă rolul și circulația banilor în societate, să ia decizii financiare informate în viața de zi cu zi, să fie mai responsabili privind alegerile care implică utilizarea banilor în comerțul tradițional și e-commerce, securitatea plăților electronice și a celor cu numerar, drepturile celor care cumpără de pe internet, economisirea și investirea pe termen lung, pentru viitor. Astfel, cu ajutorul activităților de tipul learning by doing elevii încearcă să găsească soluții aplicabile în viața reală pentru o serie de situații ipotetice care pot afecta stabilitatea bugetului. În plus, aceștia folosesc instrumente digitale de training pentru a afla informații noi despre instrumente moderne de gestionare a bugetului, inclusiv cele oferite de mobile și online banking.

Activitățile de educație pentru orientare profesională specifice programului JA Job Shadow Day® urmăresc familiarizarea elevilor cu piața reala a muncii (activități și responsabilități specifice) prin petrecerea unei zile de lucru într-o companie/instituție (clasele XI-XII) sau la jobul unuia dintre părinți (clasele 0-X), oferindu-le o experiență practică pentru a îi ajută să înțeleagă diverse opţiuni de carieră şi să găsească mai uşor un răspuns la întrebările: „Ce vreau să devin după ce termin şcoala? Unde vreau să lucrez? Care este cel mai potrivit loc de muncă pentru mine?“.

„Una dintre cele mai frumoase experiențe! Sunt foarte fericită că am participat la acest program și recomand oricărui elev care are ocazia să o facă. M-am decis în legatură cu ce facultate voi urma și meseria pe care vreau să o urmez. Dacă nu aveam parte de această experiență, aveam foarte multe variante pe listă, deoarece nu știam ce mi se potrivea.” a spus Posea Amalia, elevă Liceul Teoretic Nicolae Iorga, Nehoiu

Job Shadow Day®, aflat la cea de-a XIV-a ediție în țara noastră, este cel mai mare program internațional de orientare profesională pentru elevi. În România, programul este implementat de JA România împreună cu sprijinul cadrelor didactice, al companiilor și instituțiilor locale.

Săptămâna Școala Altfel 2016 este al cincilea an în care Ministerul Educației susține educația alternativă prin activități informale pentru copii prin “Programul Școala Altfel 2016 – Să știi mai multe, să fii mai bun!” ce se desfășoară în perioada 18-22 aprilie 2016.

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie