Cinci echipe au fost desemnate câștigătoare în finala națională Greenovation Challenge

Elevi de la Colegiul Național Piatra-Neamț, Liceul Teoretic Ioan Pascu Codlea și Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu Topliţa au propus cele mai bune proiecte de dezvoltare sustenabilă pentru comunitățile montane în cadrul unei competiții naționale pentru inovație în domeniul sustenabilității de mediu. 

“A fost o experienţă frumoasă care ne-a învăţat să muncim şi să comunicăm în echipă şi să distribuim sarcinile de lucru. Din fiecare etapă parcursă cu acest proiect am mai învăţat câte ceva, iar sfaturile primite de la juriu, de la voluntarii experti, ne-au mobilizat să gândim mai profund, ne-au ajutat să privim lucrurile altfel şi astfel ne-au facilitat găsirea unor soluţii pe care la început nu le bănuiam. Suntem bucuroşi că proiectul nostru a fost ales câştigător şi ne ambiţionează să îl continuăm şi să mai participăm şi la alte proiecte.” a declarat echipa VAM Team din cadrul Colegiului Naţional de Informatică, Piatra Neamţ. 

Echipele câștigătoare au propus următoarele soluții:
•    Harta minunilor (Colegiul National de Informatica Piatra-Neamt, prof. coord. Fronea Mariana) este o aplicație de smartphone-uri și alte device-uri pentru explorarea în siguranță într-o formă interactivă a zonelor turistice din jurul Masivului Ceahlău. 
•   Biomasa, resursa viitorului (Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț, prof. coord. Mormocea Dorina) este o afacere ce își propune să producă combustibili din biomasă. Biomasa include o gamă largă de materiale cum ar fi: lemnul, plantele agricole şi tehnice cultivate pentru a fi utilizate ca sursă de energie, reziduuri agricole şi forestiere, precum şi deşeurile din industria forestieră şi agricolă, dar şi cele din gospodării şi ferme.
•    Piramida – mai mult decât un loc sacru (Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu Toplița, prof. coord. Antal Melia) este un proiect ce își propune să folosescă construcții inteligente sub forma unor piramide pentru păstrarea fructelor și legumelor într-o stare cât mai proaspătă și pentru o perioada cât mai îndelugată. 
•    Să nu lăsăm pădurea să moară (Liceul Teoretic Ioan Pascu Codlea, prof. coord. Iaru Mihaela) își propune să oprească reducerea suprafeţelor forestiere din zona oraşului Codlea prin sensibilizarea și implicarea activă a comunității locale. 
•    Școala ghizilor (Liceul Teoretic O.C. Tăslăuanu Toplița, prof. coord. Antal Melia) este un proiect prin care se dorește implicarea cetățenilor în protejarea și punerea în valoare a patrimoniului natural și cultural, prin care se pot acumula venituri pentru comunitatea locală, fără să afecteze negativ peisajul natural.

Elevii care au lucrat în cadrul acestor proiecte și vor trece de etapa de interviu în limba engleză vor participa alături de elevi din Norvegia la etapa internațională a proiectului, evenimentul educațional bilateral Greenovation Camp. 

"A doua finală națională desfășurată în cadrul proiectului Greenovation Challenge a fost deosebit de interesantă datorită nivelului foarte bun an propunerilor de proiecte elaborate și modului de prezentare al echipelor participante, ceea ce demonstrează că tânăra generație dorește să se implice și să gasească soluții reale și sustenabile pentru problemele identificate în comunitățile din care provin. Felicitări tuturor celor implicați!"
 a declarat Radu Adrian Rey, voluntar Romontana
 
Competiția pentru inovație în domeniul sustenabilității de mediu – este parte componentă a proiectului bilateral de educație ecologică pentru liceenii din zonele montane Greenovation Challenge: dezvoltarea competențelor tinerilor pentru inovare în dezvoltarea durabilă, derulat de Junior Achievement România, în parteneriat cu Ungt Entreprenørskap Sogn og Fjordane (Norvegia) și Asociația Romontana.

Proiectul implică, în perioada 2014-2016, 950 de elevi și 50 de profesori de liceu din zone montane din România și Norvegia. Proiectul este finanțat prin granturile SEE (Spațiul Economic European) 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații  oficiale despre granturile SEE și  norvegiene accesați www.eeagrants.org și www.fondong.fdsc.ro.
Distribuiti:

articole din aceeasi categorie