Cursul care salvează vieți: peste 500 de elevi din patru județe vor urma la școală un program de educație rutieră

Romania este pe locul doi* la nivelul Uniunii Europene in ceea ce priveste numarul de decese provocate de accidente rutiere, potrivit unui raport al Comisiei Europene, ce recunoaste faptul ca unul dintre cele mai vulnerabile grupuri de participanti la trafic este reprezentat de copii.

In acest context, organizatia Junior Achievement si compania Holcim Romania au introdus in scoli din patru judete din tara, incepand din aceasta toamna, proiectul educational Drum sigur - ABCdar rutier.

Proiectul este dezvoltat pe baza programei de eductie rutiera elaborata in 2015 de Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice si ajuta elevii din ciclul primar sa inteleaga regulile de circulatie si modul in care pot preveni accidentele rutiere. 
In contextul in care aproximativ o treime dintre accidentele rutiere grave (33%) au drept cauza nerespectarea regulilor de circulatie de catre pietoni, educatia rutiera ramane o prioritate, atat in mediul urban cat si in cel rural**. De aceea, programul Drum sigur - ABCdar rutier pune gratuit la dispozitia profesorilor si elevilor manuale moderne, ce cuprind o serie de activitati practice adaptate situatiilor de trafic din mediul rural si mic urban.

"Prin implementarea acestui program, sustinem investitia in educatia copiilor pentru un viitor mai bun. Vrem sa ne implicam activ si semnificativ in pregatirea viitoarei generatii si ne bucuram ca putem face acest lucru prin programul de educatie rutiera Drum sigur – ABCdar rutier. Modulul pregateste elevii pentru o viata sigura si independenta, ii invata sa fie prevazatori si alerti si faciliteaza intelegerea de catre acestia a regulilor de cir
culatie si a modului in care pot preveni accidentele rutiere", a declarat Alina Cristea, Manager Dezvoltare Durabila Holcim Romania.

Prin activitati practice si jocuri interactive, elevii invata ce inseamna deplasarea sigura pe drumurile publice, respectarea regulilor de circulatie si adoptarea unei atitudini preventive. Cei mici sunt stimulati sa isi exprime liber propriile opinii cu privire la siguranta in trafic si experimenteaza diferite situatii inspirate din viata de zi cu zi.

Ajutati de invatatori si de consultanti voluntari, elevii constientizeaza situatiile de risc ce pot sa apara in trafic, inteleg importanta regulilor de circulatie si deprind un comportament responsabil. Proiectul se deruleaza in perioada octombrie 2015 – mai 2016, in localitati din judetele Arges, Bihor, Cluj si Dambovita. 

*Tara noastra este depasita doar de Letonia in privinta numarului de accidente soldate cu decese, potrivit datelor Comisiei Europene pentru anul 2014.
**Siguranta utilizatorilor vulnerabili – Inspectoratul General al Politiei Romane, Directia Rutiera

 
Distribuiti:

articole din aceeasi categorie