Pe 10 ianuarie începe primul concurs național de programare în limbajul JAVA, susținut de Oracle Academy, în parteneriat cu Junior Achievement Romania


Concursul „Soluții JAVA inteligente pentru beneficiul comunitaţii noastre” este susţinut financiar de către Oracle Academy şi reprezintă o oportunitate extraordinară pentru participanţi de a-şi aprofunda abilităţile de programare în Java, de a câştiga premii de excepţie şi de a-şi crea un portofoliu personal care îi va sprijini în viitoarea carieră.

Concurenţii înscrişi în competiţie vor prezenta soluţii de îmbunătăţire a vieţii comunităţii în care trăiesc, prin intermediul unor aplicaţii Java inteligente, eficiente şi interactive care rezolvă probleme din viaţa reală. Concursul de programare în Java încurajează studenţii în vârstă de cel puţin 18 ani, înscrişi la orice facultate acreditată din România, să identifice probleme ale comunităţii în care trăiesc şi să creeze aplicaţiile Java care le pot rezolva.

Studenţii sunt invitaţi să se înscrie fie singuri, fie în echipe de până la trei persoane. Astfel vor putea să îşi consolideze experienţa de programare şi vor avea şansa de a câştiga premii substanţiale: laptopuri performante, participarea la „Şcoala de Vară Oracle România” şi vouchere pentru examene de certificare Oracle.

Înscrierea la concurs începe în 10 ianuarie 2014, la java.jaromania.org 
La înscriere, studenţii vor propune o aplicaţie care se încadrează într-una din următoarele categorii:

  • Smart School - aplicaţii de procesare a datelor, de analiză şi raportare; generare de rapoarte şi scenarii; calculatoare matematice pentru diverse operaţiuni şi probleme; aplicaţii generatoare de teste pentru diverse discipline; generatoare de rapoarte privind evaluarea şcolară; reprezentarea grafică a unor mici experimente ştiinţifice din fizică, biologie sau chimie; îmbunătăţirea procesului de învăţare la unele discipline.
  • Smart Business - aplicaţii pentru proiectarea de grafice Gantt; administrarea bugetului de proiect; management de micro-proiecte adaptabile; pontaj; coordonarea vânzărilor; management financiar pentru proiecte mici; gestionarea conturilor bancare; organizarea bazelor de date de parteneri.
  • Smart City - aplicaţii pentru ameliorarea mediului în spaţiul urban; perfecţionarea administraţiei oraşului; sporirea siguranţei urbane; dezvoltarea turismului; îmbunătăţirea transportului public; promovarea culturii în oraş; promovarea oportunităţilor de petrecere a timpului liber.
  • Alte idei care pot fi încadrate la categoriile Smart School, Smart Business, Smart City.

Alte informații, resurse și sfaturi pentru cei care doresc să participe găsiți pe pagina de Facebook dedicată competiției: www.facebook.com/javacompetition

Distribuiti:

articole din aceeasi categorie